www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ce lectii invatam din criza Ciprului

Autor: Bancherul.ro
2013-03-25 10:00
Sa vedem mai intai ce lectie NU trebuie sa invatam: aceea cea depozitele in banci nu mai sunt sigure nicaieri in lume si ca nationalizarea lor a creat un precedent periculos, in opinia unora. Dimpotriva, ce ar trebui sa invatam ar fi ca depozitele bancare sunt foarte sigure acolo unde se rasplatesc cu dobanzi decente. Si mai ales, atunci cand ele nu sunt ascunse in banci din offshore-uri sau paradisuri fiscale.

Depozitele intr-o banca sau o investitie in alt gen de institutie financiara, precum fonduri mutuale, sunt sigure atata vreme cat acestea nu se rasplatesc cu dobanzi prea mari sau nu incearca sa evite impozite sau sa ascunda sursa banilor, de multe ori ilegala, asa cum s-a intamplat in offshore-ul, paradisul fiscal din Cipru.

Cu alte cuvinte, lacomia incasarii de dobanzi mari, a platii unor taxe mai mici sau ascunderii averilor dobandite cine stie cum, au intotdeauna un pret. Iar pretul platit este relativ, in functie de averea pe care o ai. Pentru unii, putini, faptul ca pierd 100.000 de euro nu inseamna nimic, dar pentru cei mai multi care au in conturi doar 10.000 de euro inseamna foarte mult. De aceea s-a instituit regula de garantare a depozitelor.

Nu doar deponentii sau investitorii lacomi platesc, ci si bancile. Vedem acum cum Laiki Bank dispare peste noapte, iar Bank of Cyprus trebuie sa se restructureze masiv, din simplul motiv ca ambele banci au fost exagerat de hulpave, atragand depozite de cinci ori mai mari decat PIB-ul tarii cu dobanzi mari si facilitati fiscale, multe dintre ele pare-se din surse nu tocmai legale, din Rusia.

In plus, bancile cipriote s-au dovedit si foarte nesabuite in privinta riscului, expunandu-se exagerat de mult pe titlurile de stat din Grecia, ceea ce le-a costat enorm. La aceasta s-au adaugat expuneri peste masura pe piata imobiliara din Cipru, care a ajuns un balon imobiliar ce urmeaza a se sparge acum. Aceeasi politica de crestere agresiva a avut-o Bank of Cyprus si in Romania in sectorul imobiliar, iar acum trage ponoasele.

In concluzie, cine si-a pus banii in bancile cipriote? Avarii in cautarea unor profituri nedrepte, evazionistii care fug de taxe sau chiar cei care au incercat sa albeasca niste bani obtinuti prin cine stie ce mijloace. Nu e firesc ca acestia, impreuna cu bancile care au profitat de pe urma lor, sa plateasca pana la urma? Noi credem ca da.

Aceasta este lectia pe care credem ca ar trebui sa o invatam. Nu aceea ca banii nu mai sunt acum siguri in nicio banca. Dimpotriva, sistemul bancar va continua sa functioneze dupa modelul atragerii de depozite si acordarea de credite, depozitele mici sunt asigurate de schemele de garantare, asa incat trebuie sa avem in continuare incredere in acest sistem. Atata timp cat ramane in limitele firesti si nu apuca pe cai gresite cum s-a intamplat cu bancile din Cipru.