www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Sa nu mai aruncam cu noroi in BNR! Din pacate, nu suntem cu nimic mai buni decat ei!

Autor: Bancherul.ro
2013-03-13 00:16
Exista clauze abuzive in contractele de credit? intreba, vezi Doamne, ironic, un tanar dar tupeist ziarist, la seminarul BNR despre clauzele abuzive. "Sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic", perora din Caragiale un alt coleg, cu atata patos incat mai ca nu a fost aplaudat la scena deschisa, ca la teatru. In schimb, a fost citat de un confrate de la Mediafax, intr-un comentariu in care-i compara pe reprezentantii BNR cu sleahta de nasi si arbitri din fotbalul romanesc.

Unde sunt bunul simt, respectul, decenta, ca sa nu spunem modestia? Cata nesimtire si autosuficienta poti avea astfel incat sa-l compari pe Isarescu, oricat de antipatic ti-ar fi, cu "nasu" Mircea Sandu si arbitrii din fotbal?

Dar unde sunt, mai presus de toate, limpezimea analizelor din articole, impartialitatea jurnalistilor, echilibrul informatiilor cu ambele parti citate?

Ziaristii respectivi au fost "deranjati" de faptul ca la seminarul BNR despre clauzele abuzive nu au fost invitati si procesomanii avocatului Piperea care, la fel ca oamenii lui Gigi Becali, nu au prea multe scrupule in a-si face singuri dreptate si a da de pamant cu nenorocitele de banci care ar trebui sa le ceara dobanzi de doar 2% la credite, sau mai bine nimic. Uitati-va numai putin la comentariile acestor oameni din articolele pe tema proceselor abuzive si va veti face o idee despre caracterul lor si despre disponibilitatea acestora la dialog si la gasirea unei solutii corecte pentru toti. Ce s-ar fi intamplat daca Piperea sau macar cativa din gasca lui ar fi ajuns in sala Mitita Constantinescu?!

BNR a invitat insa reprezentantul ANPC, autoritatea care reprezinta interesele consumatorilor in fata autoritatilor si in justitie. Credem ca a fost suficient. Ceea ce poate fi reprosat cu adevarat organizatorilor este ca a exagerat cu avocatii care reprezentau bancile in procese, avocati care in loc sa dea dovada, si ei, de modestie si corectitudine, s-au lansat in peroratii ca la bara, prin care bancile erau scoase Fecioara Maria iar clientii, toti niste netrebnici.

Recunosti ca esti mistret?

Dar dincolo de acuzatiile la adresa BNR cu privire la dezechilibrul partilor in dezbaterea despre clauzele abuzive, presa a incercat sa patrunda si in miezul problemei. Dar s-a multumit cu superficialitatea si huiduielile de pe stadion, ca de obicei.

Acelasi ziarist rapidist si autosuficient a acuzat BNR ca este vinovata pentru ca ar fi aprobat normele de creditare ale bancilor pe baza carora au fost intocmite contractele de credite ajunse acum in litigiu.

Raspunsul lui Alexandru Nicolae Păunescu, seful directiei juridice din BNR, a fost destul de clar: banca centrala nu poate interveni intr-un contract dintre o banca si un client.

"Aceste norme nu se aprobau ci se validau de BNR din punct de vedere prudential, mai putin partea de costuri, care tine de relatia dintre clienti si bancile comerciale si este in responsabilitatea ANPC. Mai nou, incepand din decembrie 2012, BNR nu mai valideaza acele norme ale bancilor comerciale, mergandu-se pe practica supravegherii on-site (la fata locului) si a aplicarii de masuri acolo unde este cazul modificarii normelor interne ale bancilor.

BNR valida normele interne de creditare ale bancilor in functie de anumiti indicatori pe care-i supravegheaza si reglementeaza. Legea 193/2000 precizeaza cu claritate o autoritate (ANPC) responsabila cu supravegherea si sanctionarea incalcarii (drepturilor consumatorilor)", a spus Paunescu.

Explicatii date insa in van, inclusiv pentru unele publicatii care n-au fost prezente la conferinta, dar care lanseaza din redactii convenabila si simplista acuza ca BNR e de vina pentru tot ce ni se intampla.

Cine e divina?

Este clar ca bancile sunt singurele responsabile pentru greselile facute prin practicarea unor dobanzi netransparente, ce le-au permis sa le modifice dupa bunul plac, precum si pentru alte costuri ascunse prin diverse comisioane. Cum ar fi putut BNR sa dicteze fiecarei banci ce tip de dobanda sa practice, si eventual si cu ce dobanda, sau ce fel de comision?

De vina a fost si ANPC, initiatoarea OUG 50 si care mai mult din considerente de populism decat din incompetenta, "ajutata" si de ARB, a adoptat si aplicat respectiva lege in asa fel incat sa izbucneasca litigiile dintre clienti si banci.

Asa s-a ajuns la decizii absurde ale unor judecatori de a transforma dobanzi de 9% in unele de 2%, ceea ce fireste ca reprezinta un pericol pentru orice banca, mai ales daca este vorba ca astfel de decizii sa se aplice tuturor contractelor de credite de acelasi fel, cum prevad noile legi.

O absurditate ce nu poate fi negata de nimeni, nici macar de grupurile de clienti adunati in procese colective de avocati, cu scopul de a nu mai plati nimic bancii sau a plati foarte putin.

O absurditate ce trebuie corectata cumva, acesta fiind motivul pentru care BNR se implica in medierea acestui conflict si incearca sa gaseasca o solutie corecta, si bine face, chiar daca destul de tarziu.

Ceea ce i s-ar putea reprosa, de fapt, BNR-ului, ar fi intarzierea cu care reactioneaza la acest fenomen, dar mai ales modul in care s-a implicat in adoptarea si aplicarea noii legislatii privind protectia clientilor bancilor, incepand cu OUG 50: pasiv si fara sa-si aduca o contributie decisiva la adoptarea unei legi bune, care sa nu fi cauzat situatia din prezent.

E simplu sa aruncam cu pietre si noroi, dar e oare cineva fara de pacat care sa aiba acest drept? Si suntem siguri ca aruncam in cine trebuie sau, mai ales, ca piatra (injuratura) e solutia? Sigur ca nu e! Haideti atunci sa avem bunul simt si sa gandim limpede, corect, echilibrat si fara acuze, pentru a gasi o solutie de impacare, decat sa transformam BNR-ul intr-un stadion in care sa injuram si sa huiduim.