www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Un site face reclama clientilor nemultumiti ai BCR care au pierdut procesul cu banca

Autor: Bancherul.ro
2013-03-08 11:00
Site-ul Economica.net, pe care BCR isi face reclama platita la noile sale produse, promoveaza gratis, presupunem, interesele unor clienti ai bancii care au pierdut in justitie procesul prin care reclamau existenta unor clauze abuzive in contractele de credit, iar acum fac presiuni la Parlament.

Site-ul titreaza ca „300 de clienti nemultumiti ai BCR ameninta cu greva bancara”, bazandu-se pe o scrisoare anonima a unei singure persoane care cere Parlamentului „investigarea activitatilor derulate de ARB, Guvernul Romaniei, FMI si BCR cu privire la derularea contractelor pe care subsemnatul le-am incheiat cu aceasta din urma institutie bancara”.

In articol se mentioneaza ca ar fi vorba de „327 de clienti ai BCR, care se considera abuzati de institutia de credit, cer parlamentarilor sa ia atitudine in problema contractelor de credit”, fara a se mentiona cine sunt respectivele persoane si daca exista in realitate.

Ziaristul Mihai Banita il crede insa pe cuvant pe autorul anonim al scrisorii, care sustine ca „alaturi de mine sunt alti 236 de cetateni romani care au luat credite bancare in perioada 2006-2009 de la cea mai importanta banca din sistem, BCR”.

Din acest punct de vedere, informatiile din articol sunt necredibile si vadit intentionate sa sustina interesele unor persoane anonime care au urmarit sa obtina in justitie, cu sprijinul unor avocati ahtiati dupa putere, conditii preferentiale pentru plata creditelor, mai exact o dobanda de doar 2%.

Mai ales ca, dupa cum rezulta chiar din scrisoare, respectivul autor anonim al acesteia mentioneaza ca a pierdut la Curtea de Apel procesul in care a acuzat BCR de existenta clauzelor abuzive.

Este clar, asadar, ca respectiva persoana, care pretinde ca ar vorbi si in numele altora, incearca acum, dupa ce a pierdut procesul cu BCR, sa faca presiuni la Parlament pentru a-si sustine in continuare cauza pierduta in justitie.

Spunem ca acesti clienti ai bancilor urmaresc sa obtina conditii preferentiale la plata creditelor pentru ca nici in articol si nici in respectiva scrisoare nu se spune cum au fost „abuzati” ei de catre banca. Care ar fi, concret, acele clauze considerate abuzive, despre care nici judecatorii nu au ajuns inca la un consens in aceasta privinta.

In scrisoare exista doar acuzatii nefondate, de genul „pentru ca nu am putut avea o discutie de la egal la egal cu partenerul din contractul de credit, banca, am ales sa actionez in instanta BCR pentru eliminarea clauzelor abuzive din contractul/contractele semnate si pentru a plati pretul corect al contractului, nu un pret abuziv, stabilit unilateral de catre banca.”

Dar respectivul „pret abuziv, stabilit unilateral de banca”, este, de fapt, pretul pe care acest client, precum si noi toti cei care avem credite, am fost de acord sa-l platim atunci cand am semnat contractul de credit.

Unde este, de fapt, abuzul? A modificat banca dobanda in mod gresit, nerespectand formula de calcul? A introdus noi comisioane, ce nu erau prevazute in contract? Nu stim, pentru ca nu ni se spune in respectiva scrisoare. Din aceasta rezulta doar ca ar fi vorba de un pret abuziv. De ce? Nu se stie.

Aflam insa, mai jos, ca respectivul client a cerut justitiei sa-i faca dreptate, insa instanta, respectiv Curtea de Apel Bucuresti, a constatat ca nu ar fi vorba de niciun abuz, astfel ca a respins cererea.

„De doi ani si jumatate am ales sa las instanta sa isi faca treaba, fara a fi influentata de articole in media. Acest lucru se opreste aici, ca urmare a deciziei luate de Curtea de Apel Bucuresti in cazul meu si a altor consumatori ce sunt parti a doua grupuri, prin care s-a respins atit apelul facut de noi, cit si apelul formulat de BCR, fapt ce a rezultat in respingerea cererii de chemare in judecata, apreciind-o ca neintemeiata. Aceasta decizie a Curtii de Apel a fost pronuntata in februarie 2013”, se arata in scrisoarea publicata pe site.

Autorul scrisorii pretinde insa ca decizia instantei a fost influentata de puterea executiva, intrucat ar exista o alta decizie judecatoreasca in favoarea clientilor bancii, in acelasi caz.

Este invocata drept argument pentru imixtiunea politicului in justitie o declaratie a premierului Ponta: Aceasta decizie a Curtii de Apel a venit la citeva zile dupa ce prim ministrul Ponta a declarat public „am citit si eu acele clauze si nu sint chiar atit de abuzive".

Fireste ca acest argument nu poate fi luat in consideratie de o persoana serioasa, care stie ca in Romania exista un stat de drept iar judecatorii sunt inamovibili. Daca nu avem incredere in justitie, atunci nu mai putem avea incredere in nimic. Cu precizarea ca, si in justitie, ca peste tot, exista greseli, dar care se pot corecta. Insa nimeni nu trebuie sa isi permita ca atunci cand pierde un proces sa acuze judecatorii de diverse lucruri, precum influente politice sau faptul ca ar avea si ei credite.

Iar in final, pentru a impresiona un ziarist naiv, ceea ce s-a si intamplat, autorul ameninta ca va intra in greva bancara, prin achitarea ratelor cu o intarziere de 29 de zile.