www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Studiu: romanii sunt predispusi sa economiseasca mai putin decat alte popoare, din cauza limbii

Autor: Bancherul.ro
2013-02-26 21:10
Românii sunt predispuşi să economisească mai puţin decât alte popoare, precum germanii, japonezii sau chinezii, sunt mai tentaţi să fumeze comparativ cu alţii şi au o înclinaţie mai redusă pentru sport, din cauza modului în care gramatica le-a format percepţia asupra prezentului şi viitorului.

Astfel, popoarele a căror gramatică asociază prezentul cu viitorul tind să aibă o abordare orientată mai puternic spre viitor, potrivit unui studiu al profesorului de economie comportamentală Keith Chen de la universitatea americană Yale, care împarte limbile vorbite în lume în două categorii în funcţie de cum este perceput conceptul timpului.

"Actul economisirii depinde fundamental de înţelegerea faptului că persoana ta din viitor - pentru care economiseşti - este într-un fel echivalentă cu persoana ta din prezent. Dacă limba diferenţiază între prezent şi viitor, pare că te determină să disociezi uşor faţă de situaţia actuală de fiecare dată când vorbeşti. Asta face mai grea economisirea", a declarat Chen pentru BBC Business Daily.

Un român va economisi mai puţin decât un german sau un japonez şi are o predispoziţie mai ridicată pentru fumat şi obezitate , reiese din studiul "Efectele limbii asupra comportamentului economic: Dovezi din rate de economisire, comportamentul privind sănătatea şi activele la retragerea din activitate".