www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



A inceput fuziunea NBG si Eurobank: Dispare inca o banca romaneasca: Bancpost

Autor: Bancherul.ro
2013-02-19 16:00
La BNR au inceput deja discutiile dintre reprezentantii actionarilor celor doua grupuri grecesti care au decis sa fuzioneze in Grecia: National Bank of Greece (NBG), care detine Banca Romaneasca, si Eurobank, actionarul majoritar al Bancpost. Fuziunea presupune absorbtia Eurobank si a tuturor entitatilor sale de catre NBG, astfel ca Bancpost urmeaza sa-si inceteze existenta ca entitate juridica.

Fuziunea celor doua banci a intrat in linie dreapta dupa ce 84,35% dintre detinatorii de actiuni Eurobank au acceptat oferta NBG de schimb de actiuni, pe bursa din Atena, care a expirat vineri. NBG, consiliata de Credit Suisse, a oferit 58 de noi actiuni pentru fiecare 100 de actiuni Eurobank.

Si Consiliul Concurentei din Romania a dat unda verde fuziunii subsidiarelor celor doua banci din Romania, Banca Romaneasca si Bancpost.

„În Romania, după finalizarea tranzacţiei, grupul NBG va deţine controlul asupra tuturor societăţilor aparţinand celor două grupuri. Părţile intenţionează să realizeze o fuziune prin care NBG va absorbi Eurobank, aceasta din urmă încetând să mai existe ca entitate juridică. Acest proces de fuziune va necesita aprobarea de către o majoritate calificată a acţionarilor NBG şi respectiv Eurobank, după achiziţionarea acţiunilor Eurobank de către NBG prin intermediul ofertei de preluare”, se arata in decizia Consiliului Concurentei (vezi documentul atasat).

Banca Romaneasca este mai mica in Romania decat Bancpost: prima are o cota de piata dupa active de 1,89%, fiind pe locul 12, iar a doua este pe locul 10 cu o cota de 3,31%. In urma fuziunii, noua banca ar putea asadar sa aiba 5% din activele sistemului bancar, adica in jur de 4 miliarde de euro, ceea ce ar propulsa-o pe locul 7, dupa Raiffeisen Bank, care detine o cota de active de 6,5%.

De asemenea, cele doua banci au impreuna in jur de 400 de unitati si 4.500 de angajati. In urma fuziunii vor rezulta o serie de suprapuneri intre cele doua banci, avand ca rezultat reduceri de unitati, de salariati si de alte cheltuieli, astfel incat cele doua banci impreuna vor fi mai eficiente, acesta fiind si scopul fuziunii.

Atat Bancpost cat si Banca Romaneasca sunt in pierdere in prezent, in timp ce bancile-mama din Grecia au avut nevoie de ajutorul statului si de finantari de la Banca Centrala Europeana pentru a putea supravietui, motiv pentru care autoritatile au impus bancilor grecesti sa fuzioneze pentru a putea supravietui.

Efectele fuziunii

Fuziunea NBG si Eurobank ar urma sa aduca economii anuale de 630 de milioane de euro pana in 2015, ceea ce va implica si o reducere cu 25% a numarului de unitati bancare.

Săptămâna trecută, NBG a anunțat un plan de reduceri de personal, prin care ofera unui numar de 2.000 de angajati un pachet de pensionare anticipată.

In urma fuziunii, noul grup NBG va fi cel mai mare din Grecia, cu active de peste 170 de miliarde de euro si 18 milioane de clienti.

Autoritatea bursiera din Grecia a aprobat fuziunea in 10 ianuarie iar actiunile noului grup vor fi tranzactionate incepand din 27 februarie, a anuntat NBG.

Eurobank a raportat in decembrie o pierdere netă de un miliard de euro pentru primele noua luni ale anului 2012, după ce a inregistrat pierderi de 6 miliarde de euro in urma participarii la planul de salvare suveran al Greciei.

La randul sau, NBG a postat o pierdere neta de 2,45 miliarde de euro în aceeași perioadă.

În cadrul acordului de salvare a țării incheiat cu UE si FMI, băncile grecești vor primi 50 de miliarde de euro pentru a-si consolida capitalul.

Sectorul bancar din Grecia este nevoit sa se consolideze pentru a-si intari capitalul si lichiditatea, insa abia de anul trecut au inceput sa se concretizeze tranzactiile si fuziunile, dupa o serie de tentative esuate.

Astfel, a doua banca elena, Alpha Bank, a achiziționat in 2012 concurenta Emporiki de la actionarul majoritar francez Credit Agricole iar Piraeus Bank, a patra banca din Grecia, a cumparat Geniki Bank de la Societe Generale.

Pireus, care a absorbit si o parte din banca de stat ATEBank, este acum in discutii si pentru preluarea filialelor locale ale bancii portugheze Millennium.