www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



UniCredit Group lanseaza Fast Start, un program postuniversitar care ofera sansa unei cariere internationale

Autor: Bancherul.ro
2008-10-12 21:17
• Înscrierile se primesc până la data de 1 noiembrie 2008
• Programul va începe în februarie 2009, oferind oportunitatea unei cariere internaţionale într-unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa


Bucureşti, 9 octombrie 2008 – Pe parcursul lunii octombrie, UniCredit Group primeşte înscrieri pentru programul Fast Start, un program postuniversitar care le oferă absolvenţilor de facultate din România şi din alte ţări europene oportunităţi de dezvoltare profesională accelerată şi o carieră internaţională în domeniul financiar-bancar.

Programul Fast Start va începe în februarie 2009. Timp de 2 ani, fiecare dintre candidaţii selecţionaţi va primi două proiecte diferite, în două ţări europene. Încă din primul an, acestora li se vor oferi responsabilităţi în subsidiare UniCredit Group în afara ţării. Începând cu al doilea an, cursanţii vor fi relocaţi pe noi poziţii, într-o altă ţară, pentru a-şi dezvolta în continuare abilităţile manageriale. Programul se finalizează cu oportunitatea de a-şi prezenta propriul proiect inovativ conducerii UniCredit, ceea ce reprezintă şansa de a obţine o poziţie importantă în echipa internaţională a unuia dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa.

„Fast Start a fost creat pentru a lansa specialişti în banking şi viitori lideri”, a spus Daniela Rohan, Director Executiv Resurse Umane al UniCredit Ţiriac Bank. „Programul este superior unui master în banking pentru că se pune accent pe experienţa practică alături de unii dintre cei mai buni profesionişti din Europa. Este o şansă extraordinară ca, imediat după facultate, să-ţi poţi aduce contribuţia concretă în cadrul Grupului UniCredit, în cadrul unor proiecte importante.”

Cursanţii vor avea posibilitatea să se specializeze într-unul din segmentele de retail bancar, corporate, private banking, managementul activelor şi altele.

Eligibili pentru Fast Start sunt absolvenţii de facultate cu abilităţi analitice şi conceptuale dezvoltate, orientaţi către atingerea obiectivelor, către calitate şi care pot lucra eficient în grupuri multiculturale. Candidaţii ideali trebuie să aibă rezultate academice extraordinare, trebuie să fi participat la cursuri de practica (internship) de preferinţă internaţionale şi să cunoască foarte bine limba engleză şi cel puţin o altă limbă străină (italiană, germană sau o altă limbă est-europeană, cu excepţia limbii materne). De asemenea, aceştia trebuie să aibă disponibilitatea de a se muta într-o altă ţară.

Cei interesaţi se pot înscrie trimiţând CV-ul şi o scrisoare de intenţie în care trebuie să precizeze zona de business bancar în care doresc să intre, ambele în limba engleză, la adresa faststart@unicreditgroup.eu, până la data de 1 noiembrie 2008.

Mai multe detalii despre program, proiectele disponibile şi termenul limită pentru cereri se pot obţine la adresa de e-mail: careers.unicreditgroup.eu sau faststart@unicreditgroup.eu.

# # #

Despre UniCredit Ţiriac Bank

UniCredit Ţiriac Bank face parte din reţeaua UniCredit Group, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est. UniCredit Ţiriac Bank este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa bancară din România, deţinând active totale în valoare de 3,9 miliarde de euro (la 30 iunie 2008). UniCredit Ţiriac Bank este un veritabil "one-stop-shop" de servicii financiare, de care beneficiază în prezent circa 600.000 clienţi prin intermediul a peste 200 de sucursale în toată ţara. Banca furnizează în România o gamă largă de produse şi servicii specializate prin partenerii săi UniCredit Leasing Corporation, CA-IB Securities, UniCredit CAIB Romania, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Markets and Investment Banking şi UniCredit Processes and Administration.