www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR va folosi 5 masini de lux prin leasing operational de la UniCredit Leasing

Autor: Bancherul.ro
2012-11-25 13:25
Banca Naţională a României (BNR) a intrat în posesia a cinci autoturisme de lux pe care le-a achiziţionat de la UniCredit Leasing Fleet Management, în leasing operaţional. Valoarea maşinilor este de 3,1 milioane lei (680.000 euro), fără TVA.

Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, şi are o durata de patru ani de la data atribuirii. Finanţarea este asigurată din fonduri proprii.

Condiţiile impuse prin caietul de sarcini au fost ca maşinile să fie de 4 sau 5 locuri, cu motorizare pe benzină şi puteri de 275 CP, respectiv 500 CP.