www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum au avut loc fraudele la Raiffeisen Bank Sighet: Angajatii faceau depozite fictive si retrageri reale de bani

Autor: Bancherul.ro
2012-11-09 14:46
Fraudele de la agentia Raiffeisen din Sighetul Marmatiei au fost depistate de departamentul antifraude al bancii in urma controlului intern inopinat, cand s-a constatat un minus de casa si au inceput cercetari mai amanuntite.

De exemplu, angajatii faceau depozite fictive, urmate de retrageri de numerar reale si emiteau extrase de cont false. Practic, acopereau cu alte operatiuni pe cele anterioare.

Raiffeisen Bank a depus azi plangere penala impotriva a 6 angajati din
agentia Sighetul Marmatiei care au comis respectivele acte de frauda.

Comisia disciplinara a bancii a decis desfacerea contractelor de munca ale angajatilor implicati, pentru incalcarea normelor si procedurilor interne, precum si pentru incalcarea codului de conduita al angajatilor Raiffeisen Bank.

Dat fiind ca ancheta este in desfasurare si pot aparea elemente noi, banca nu poate avansa o valoare a prejudiciului in acest moment.

"In masura in care apar dovezi cu privire la un prejudiciu cert pe care faptele angajatilor nostri l-ar fi adus unor clienti, Raiffeisen Bank va intreprinde toate demersurile necesare pentru despagubirea clientilor respectivi. In orice caz, niciun client nu va fi pagubit", spun oficialii bancii.

Raiffeisen a sesizat DIICOT privind o frauda la Sighetul Marmatiei. Directorul agentiei bancii si alti angajati, acuzati de delapidare si fals. Banca descopera 6 fraude sau tentative de frauda in fiecare luna