www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Garanti Bank: nu am avut nicio implicare in cazul fraudelor bancare

Autor: Bancherul.ro
2012-11-06 09:03
"Garanti Bank Romania nu a avut nicio implicare în cazul «Dosarul bancherilor», banca neacordând niciun fel de credit niciuneia dintre societăţile comerciale aflate în cauză", au precizat reprezentanţii băncii.

Precizarea vine după ce, în propunerea de arestare a unuia dintre inculpaţii din dosar, respectiv a lui Stan Mihai, procurorii au arătat că acesta ar fi folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), "în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancare din România".

În dosarul bancherilor, procurorii au cerut arestarea preventivă a 33 de persoane, iar judecătorii au emis 17 mandate de încarcerare, printre cei ajunşi în detenţie numărându-se liderul grupării infracţionale, Daniel Ruse, Stan Mihai, fratele acestuia, Toma Mihai, şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu, potrivit unor surse judiciare.