www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



RBS plateste o dobanda de 3,6% la depozitele in euro clientilor de private banking

Autor: Bancherul.ro
2012-10-31 10:46
RBS România a lansat Depozitul Privilegiu, dedicat clienţilor Royal Preferred Banking ai băncii, persoane fizice şi persoane fizice autorizate, prin care aceştia beneficiază de o dobândă preferenţială, de 3,6% p.a. la euro pentru o perioadă de 4 luni, anunta banca intr-un comunicat.

„Depozitul Privilegiu, noul produs de economisire RBS, a fost creat cu scopul de a le oferi clienţilor noştri o rentabilitate ridicată. Este o prioritate pentru noi să le acordăm clienţilor Royal Preferred Banking tot sprijinul în alegerea celor mai potrivite soluţii financiare, produse bancare şi servicii dedicate”, a declarat Sorin Drăgulin, Director Clienţi Persoane Fizice şi Clienţi Afluenţi, RBS România.

Depozitul poate fi constituit în sucursalele băncii, prin serviciul RBS iBanking, printr-un simplu apel telefonic la RBS Phone Banking sau prin intermediul Bancherului Personal, oferind o oportunitate excelentă şi sigură persoanelor care doresc să economisească.

Oferta este valabilă pentru depozitele încheiate în perioada octombrie - decembrie 2012. Regulamentul oficial al promoţiei se găseşte la www.rbs.ro şi în sucursalele RBS România.

Royal Preferred Banking, divizia de affluent banking a RBS România, îşi adaptează serviciile şi produsele în funcţie de stilul de viaţă al clienţilor săi. Prin echipa sa dedicată de Bancheri Personali, Royal Preferred Banking se implică direct pentru a înţelege nevoile şi aşteptările financiare ale fiecărui client. Prin produse inovatoare, banca oferă un plan structurat şi coerent pentru a ajuta la o gestionare cât mai bună a economiilor şi a investiţiilor clienţilor, precum şi o serie de avantaje şi servicii exclusiviste. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.rbs.ro sau la serviciul RBS Phone Banking, disponibil non-stop, la numărul de telefon +4021 404 7 404, special dedicat clienţilor Royal Preferred Banking.