www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Plata taxelor si impozitelor cu cardul pe internet va fi scutita de comision

Autor: Bancherul.ro
2012-10-29 15:06
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) anunta ca modifica legislatia astfel incat plata cu cardul pe internet a impozitelor si taxelor sa fie gratis, comisionul datorat procesatorilor urmand a fi suportat de primarii.

Conform HG 1.235/2010 privind plata online a impozitelor şi taxelor, comisionul poate fi suportat de către contribuabil, de către instituţia publică sau în orice altă variantă aleasă de către aceasta la momentul înregistrării în Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar (SNEP).

Practic, se spune în nota de fundamentare, beneficiarul plăţii (instituţia publică) are posibilitatea să impună contribuabilului care plăteşte cu cardul să suporte comisionul perceput beneficiarului de către prestatorul sau de servicii de plată.

"În acest fel există o discriminare a contribuabilului care plăteşte utilizând cardul prin intermediul SNEP faţă de contribuabilul care plăteşte utilizând cardul la sediul instituţiei publice, având în vedere că în cazul din urmă contribuabilul nu plăteşte niciun comision", se spune în document.

Potrivit MCSI, modificarea HG 1.235/2010 este necesară pentru că există posibilitatea sesizării Comisiei Europene în legătură cu încălcarea unui act normativ care transpune în legislaţia naţională o directivă europeană, urmând ca aceasta să dispună măsuri de corectare a acestei situaţii şi aplicarea unor sancţiuni statului român.

În plus, există riscul ca acei contribuabili cărora li se percep în mod nejustificat şi nelegal acest commision de către instituţiile publice să le acţioneze în instanţă în vederea recuperării prejudiciului.

"De asemenea, scopul legislaţiei europene în vigoare este aceea de a încuraja plăţile electronice, în timp ce prevederile actuale ale HG 1.235/2010 nu fac decât să descurajeze, prin posibilitatea oferită instituţiilor publice de a percepe un preţ suplimentar de la contribuabil", se spune în nota de fundamentare a noului proiect legislativ.

Lansat în martie 2011, SNEP este diponibil pe www.ghiseul.ro şi este administrat şi operat de Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), instituţie aflată în subordinea MCSI.

Cătălin Creţu, directorul Visa Europe pentru Romania, a declarat recent ca plata online a taxelor si impozitelor este ingreunata de comisionul perceput pentru tranzactii.