Cursul de schimb se apropie de 4 lei pentru un euro |
Autor: Bancherul.ro 2008-10-06 12:49 |
|
Moneda naţională a continuat să se deprecieze în ritm accelerat în primele tranzacţii de luni, pierzând încă opt bani până la 3,96-3,97 lei/euro, într-o tendinţă amplificată de mişcări speculatorii şi de îngrijorările legate de situaţia economică a României, în condiţiile presiunilor salariale.
Astfel, în deschiderea şedinţei locale, cotaţia leului s-a probuşit brusc de la cotaţii puţin sub 3,89 lei/euro până la peste 3,94 lei/euro, pentru ca apoi tendinţa să continue, într-un ritm ceva mai temperat. La ora 11:25, leul se tranzacţiona cu 3,9704-3,9766 lei/euro.
Astfel de cotaţii nu au mai fost atinse în piaţă de la sfârşitul lui 2004.
"Mişcările de la sfârşitul săptămâniii trecute par să se fi amplificat. Odată ce leul a luat-o pe tobogan, lumea speculează pe depreciere. Totuşi, leul pare să fi găsit un nou punct de echilibru la 3,95-3,96 lei/euro", a declarat dealerul şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle, pentru NewsIn.
El a adăugat că în piaţă se speculează pe o eventuală intervenţie a Băncii Naţionale a României (BNR) pentru a opri deprecierea cursului.
Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a apreciat de la cotaţii de peste 1,365 dolari/euro la sub 1,36 dolari/euro, iar la 11:25, ora României, euro era cotat la 1,3592 dolari.
Dobânzile interbancare la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la niveluri ridicate, de 14-17% pe an, peste nivelul dobânzii de politică monetară, de 10,25% pe an.
"Tranzacţii nu prea se fac, pentru că lumea e în stand by. E bine să stai deoparte în perioade aşa de tulburi, dacă vrei să minimizezi riscul", a mai spus Bîrle.
|
|