BANCI | Ultima Ora

Presedintele Basescu: Obiectivul de aderare in 2015 la zona Euro trebuie mentinut ca un stimulent

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-05-07 19:31

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în debutul discuţiilor de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii misiunii comune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că obiectivul aderării României la zona Euro în 2015 ar trebui menţinut ca un stimulent.

Şeful statului a făcut referire şi la Pactul Euro Plus, pe care-l consideră un program pe care România a început să-l dezvolte încă de anul trecut. Băsescu a menţionat că au fost câteva discuţii atunci când s-a auzit că el este de acord cu respectivul pact, fără nicio dezbaterea publică în prealabil.

"Dar, mai mult sau mai puţin, este programul pe care deja am început să-l introducem în România anul trecut. (...) Din acest motiv, am insistat în discuţiile mele să menţinem, deocamdată, aderarea în 2015 la zona Euro. Vom vedea în 2014 ce evoluţii vor fi, dacă putem sau nu să îndeplinim obiectivul, dar obiectivul trebuie menţinut ca un stimulent", a subliniat şeful statului.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii