BANCI | Ultima Ora

Presedintele Basescu: Fondul de pensii este prabusit

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-25 08:05

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că fondul de pensii este n prezent "prăbuşit", preciznd că acest fond nu are bani pentru acoperirea majorărilor pornite n 2007 şi consolidate n 2008 şi că n 2009 trebuie aduse din bugetul de stat circa 1,3 miliarde euro pentru pensii.

ntrebat care sunt realizările cu care se poate mndri după trecerea a patru cincimi din mandatul său de preşedinte, Băsescu a enumerat creşterea alocării pentru educaţie şi creşterea pensiilor.

Unul dintre moderatori i-a amintit şefului statului că a avut dubii la momentul aprobării legii privind creşterea pensiilor. Băsescu a replicat că, la acel moment, nu a făcut dect să ntrebe dacă această creştere de pensii este sustenabilă.

Preşedintele a adăugat că, n acest moment, "fondul de pensii este prăbuşit".

Ulterior, el şi-a nunaţat declaraţia, menţionnd că poate expresia pe care a utilizat-o nu este potrivită. Băsescu a spus că n-ar vrea să se nţeleagă din declaraţia sa că de la anul nu se vor mai putea plăti pensiile.

El a explicat că fondul de pensii nu are n prezent bani care să acopere majorarea pensiilor pornită n 2007 şi consolidată n 2008, prin devansarea momentului creşterii pensiilor, de la 1 octombrie.

"La anul, ca să putem plăti pensiile aşa cum ele sunt acum, din bugetul de stat trebuie duse 1,2 - 1,3 miliarde de euro", a spus Băsescu, susţinnd că acest fapt demonstrează că ntrebarea sa din 2007 referitoare la sursa de finanţare a creşterii pensiilor a fost corectă.

Băsescu a mai explicat că, n viziunea sa, un fond, fie el de investiţii sau de pensii, care nu-şi mai poate face plăţile se numeşte "un fond prăbuşit".

ntrebat care este soluţia n acest caz, preşedintele a răspuns: "Se iau bani de la bugetul de stat".

Şeful statului a adăugat că majorarea pensiilor ar fi trebuit făcută "cu cap", folosindu-se principiul contributivităţii n legătură cu majorarea pensiilor de la fondul de pensii şi principiul solidarităţii, principiu european, n cazul folosirii pentru respectiva creştere a banilor de la bugetul de stat.

Băsescu a adăugat că a discutat la acel moment, n 2007, cu ministrul Finanţelor, recomandndu-i ca majorarea pensiilor să se facă după modelul menţionat.

Preşedintele a spus că majorarea pensiilor făcută doar de la fondul de pensii nu a rezolvat problema pensiilor mici. El a precizat că de la fondul de pensii ar fi trebuit să se aloce o sumă cu care să crească toate pensiile, iar concomitent, de la bugetul de stat, ar fi trebuit sprijiniţi doar cei cu pensii mici.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii