Participatiile strainilor la capitalul companiilor financiare din Romania s-au injumatatit
Autor: Bancherul.ro
2008-11-21 17:02
Participaţiile străinilor la capitalul companiilor care activează pe piaţa financiară românească s-au înjumătăţit în septembrie, la 34 milioane euro, potrivit datelor publicate de Registrul Comerţului, pe fondul agravării crizei de pe piaţa financiară mondială.
În septembrie 2007, străinii au injectat 76 milioane euro, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
"Firmele străine sunt obligate acum să se ocupe de propriile probleme din ţările dezvoltate, pe fondul turbulenţelor internaţionale", a declarat, pentru NewsIn, analistul economic Matei Păun.
El consideră că societăţile care au filiale în ţări emergente precum România nu mai sunt interesate să investească, în condiţiile în care au probleme de solvabilitate.
Păun a adăugat că piaţa financiară din România s-a oprit din creşterea puternică înregistrată până de curând, motiv pentru care nu mai reprezintă o atracţie pentru investitorii străini.
În primele nouă luni din 2008, piaţa financiară românească a atras circa 371,55 milioane euro prin participaţii străine la capitalul firmelor, cu 20% mai puţin faţă de acelaşi interval din 2007, când valoarea acestora depăşea 461,7 milioane euro, potrivit ONRC.
Astfel, participaţiile la capital ale străinilor la firme din piaţa financiară românească reprezintă 11% din totalul investiţiilor străine directe de capital în primele nouă luni, în condiţiile în care acestea totalizau 3,39 miliarde euro.
"Este normal ca într-o perioadă de criză să scadă investiţiile, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări, în condiţiile în care sunt mai puţini bani", a declarat, pentru NewsIn, analistul economic Liviu Voinea.
Infuziile de capital în băncile româneşti s-au subţiat începând din vară
Sectorul bancar a atras 2% din totalul aporturilor străine la capitalul societăţilor de pe piaţa financiară din România în primele nouă luni ale acestui an, cu un total de 68,44 milioane euro.
În lunile august şi septembrie, băncile mamă nu au mai injectat capital în subsidiarele din România, iar în luna iulie, singurele bănci care au mai atras capital străin au fost Libra Bank şi Banca Românească.
De la începutul acestui an, băncile româneşti care au beneficiat de infuzie de capital străin sunt: ABN Amro Bank România (41,95 milioane euro), Banca Millennium (23,89 milioane euro), MKB Romexterra Bank (10,79 milioane euro), Intesa Sanpaolo România (534.500 euro), HVB Banca pentru Locuinţe (511.300 euro), BCR Banca pentru Locuinţe (2,53 milioane euro) şi ATE Bank România (5,45 milioane euro), Libra Bank (7,6 milioane euro) şi Banca Românească (4,6 milioane euro).
Matei Păun susţine că, în cazul băncilor, situaţia este mai dramatică, "în contextul în care băncile-mamă au sistat finanţările în mare parte".
Mai mult decât atât, Păun crede că anumite bănci ar putea trece printr-un proces de restructurare a personalului şi de închidere a unor sucursale în perioada următoare.
El a adăugat că, momentan, profitabilitatea băncilor este pusă sub semnul întrebării, motiv pentru care nu se mai gândesc la extindere teritorială. În acelaşi timp, bănci mai mici iau în considerare chiar posibilitatea de a ieşi din piaţă.
"Măsurile băncii centrale vor fi în direcţia scăderii dobânzilor, reducerii rezervelor minime obligatorii şi creşterii operativităţii", a declarat Liviu Voinea.
Piaţa românească a asigurărilor s-a consolidat
Cele mai mari injecţii de capital străin s-au îndreptat către sectorul asigurărilor, care a atras 195,7 milioane euro în primele nouă luni ale anului, reprezentând 5,8% din totalul investiţiilor străine de capital.
Piaţa asigurărilor a fost stimulată mai ales de intrarea pe piaţă a doi asiguratori - Aegon Asigurări de Viaţă şi Signal Iduna Asigurări de Viaţă - precum şi a unor injecţii de capital ulterioare unor preluări.
"Piaţa românească de asigurări s-a consolidat deja şi nu mai există loc pentru alţi investitori", a mai spus Păun.
În ce priveşte jucătorii de pe piaţa asigurărilor din România, Păun susţine că aceştia "sunt concentraţi asupra problemelor de lichiditate şi nu se mai gândesc la extindere pe piaţa românească".
Într-un top al asiguratorilor care au injectat cele mai mari sume pentru majorarea capitalului social în primele nouă luni din 2008, pe primul loc se situează BT Asigurări, cu o injecţie totală de 55,29 milioane euro.
În schimb, în trimestrul al treilea, cel mai mare aport la capital - de 27,8 milioane euro - a fost înregistrat de Asirom, societate controlată de Vienna Insurance Group (VIG).
Pensiile private au atras plasamente pe termen lung
În intervalul menţionat, firmele străine au mai făcut o infuzie de 34,18 milioane euro în capitalul administratorilor de pensii private.
Fondurile de pensii private obligatorii (pilon II) care au atras capital străin sunt Interamerican Fond de Pensii (1,25 milioane euro), BT Aegon (3,3 milioane euro), Generali Fond de Pensii (16,17 milioane euro) şi Omniasig Pensii (2,23 milioane euro).
Generali Fond de Pensii a înregistrat două majorări consecutive de capital, în valoare totală de 16,17 milioane euro, în lunile martie şi aprilie.
Reforma pensiilor private obligatorii din România a convins numeroase societăţi din domeniul financiar-bancar să-şi înfiinţeze o societate care să administreze contribuţiile participanţilor.
Analiştii pieţei financiare susţin că "de această piaţă au fost interesaţi investitorii strategici, care nu aşteaptă un profit imediat".
IFN-urile, susţinute de apetitul românilor pentru consum
Companiile de leasing şi societăţile financiare nebancare au atras 74,15 milioane euro în primele nouă luni ale acestui an, reprezentând 2,2% din totalul investiţiilor străine directe de capital, pe fondul majorărilor de capital şi a deschiderii unor noi afaceri.
Instituţiile financiare nebancare (IFN) şi cele de leasing care au beneficiat de infuzie de capital străin sunt: EFG Leasing (11,35 milioane euro), Cetelem IFN (13,6 milioane euro), BRD Finance IFN (6,65 milioane euro), Compania de Factoring IFN (2,73 milioane euro), Deutsche Leasing România IFN (918.300 euro) şi Domenia Credit IFN (11 milioane euro), Mercedes Benz Leasing IFN (5,01 milioane euro) şi Unicredit Consumer Financing IFN (3,67 milioane euro).
Valoarea participaţiilor străine la capitalul firmelor din România a fost de 3,39 miliarde euro în intervalul ianuarie-septembrie 2008, în creştere cu 97% faţă de acelaşi interval al anului trecut, când valoarea acestora era de 1,72 miliarde euro, potrivit datelor ONRC.
Potrivit datelor băncii centrale, care includ şi liniile de credit intragrup, investiţiile străine directe au crescut după primele nouă luni cu 43,5% faţă de perioada similară din 2007, ajungând la 7,2 miliarde euro, nivel care a acoperit 56,6% din deficitul de cont curent din aceeaşi perioadă, faţă de 42,5% în intervalul ianuarie-septembrie din 2007.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online
Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii
Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit
Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii
Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii
Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro
Bancile care platesc clientilor persoane fizice cele mai mari dobanzi la depozitele in euro pe termen de un an sunt Intesa Sanpaolo (3,5%), OTP Bank (3,25%) si Patria Bank (3,15%), conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro. Topul a luat in calcul depozitele detalii
- Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude
- Lista platformelor de investitii pentru fraude online (actualizat)
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Articole tip reclama mascata in doua reviste celebre din America si Romania
- Profitul bancilor, in crestere cu 10%
- Ce dobanzi au bancile la refinantarea unui credit de nevoi personale
- Un IFN le cere clientilor sa plateasca nu doar restantele, ci si ratele din viitor
- Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?
- Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani
- Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor ÅŸi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii