BANCI | Stirea Zilei

Marinel Burduja, Raiffeisen Bank: Criza finaciara se extinde cu viteza foarte rapida si in Romania

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-19 14:12

Consecinţele crizei financiare au început să se extindă "cu viteză foarte rapidă" şi în România, reflectându-se, în prezent, în încetinirea activităţii economice, "practic în toate domeniile", a declarat prim-vicepreşedintele Raiffeisen Bank, Marinel Burduja, citat de NewsIn.

"Criza e mult mai distructivă şi imprevizibilă decât ne-am dori, iar perioada scurtă în care s-a extins, dimensiunea fără precedent, conotaţiile politice şi economice sunt surpinzătoare. Primele care au resimţit criza, încă de acum doua luni, au fost serviciile şi, în mod special, transporturile de mărfuri", a spus Burduja, pentru NewsIn.

În ceea ce priveşte sistemul bancar românesc în condiţiile actualei crize financiare, Burduja susţine că "este crucială calitatea conducerii unei bănci, coordonarea diverselor direcţii din bancă, relaţia cu alte pieţe şi, de asemenea, relaţia cu mass media".

Totodată, prim-vicepreşedintele Raiffeisen Bank susţine că banca şi-a luat deja măsuri de precauţie.

"Anticipam în urmă cu şase luni că economia românească şi, în special, sectorul imobiliar, au un potenţial însemnat de criză. Tocmai de aceea am avut o abordare extrem de conservatoare", a adăugat Burduja.

Scăderea ratingului României, gestionată neprofesionist de autorităţi

Totodată, Burduja susţine că retrogradările României de către agenţiile de evaluare financiară Standard&Poor's şi Fitch au fost gestionate "fără abilitate profesională" de către autorităţile române, care ar fi trebuit să prezinte contraargumente solide în faţa agenţiilor de rating.

"În faţa acestor retrogradări în serie, autorităţile nu au adus contraargumente solide, iar apoi, din punct de vedere politic, situaţia a devenit impredictibilă. Singura instituţie care a avut o atitudine coerentă şi promptă a fost Banca Naţională a României (BNR)", a mai spus Burduja, pentru NewsIn.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii

 



Profil de Bancher

Toate Profilele

 

Ultimele Comentarii