BURSA | Interviu

Lupsan, Intercapital: Finantarea prin piata de capital a fost folosita mult prea putin

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-01-11 10:07

În 2010 companiile au atras sume record prin intermediul Bursei, de peste 550 mil. lei (130 mil. euro), mai mult chiar decât în anii de boom ai pieţei, 2007 şi 2008, însă deosebirea a fost că de această dată sumele pompate în companii de acţionari nu s-au adresat proiectelor de dezvoltare, ci au avut ca scop în special menţinerea în viaţă a afacerilor.

"Din comoditate sau pentru că se realizau mai rapid, antreprenorii români au apelat la finanţarea bancară şi atunci când condiţiile de pe Bursă erau propice finanţării pe piaţa de capital. Acum băncile nu le mai împrumută pentru că s-au trezit dintr-o dată cu indicatorii de solvabilitate şi de îndatorare care nu le mai permit acest lucru. Este caracteristica vârfului de criză ca firmele să apeleze la Bursă când creditarea bancară devine dificilă, chiar dacă preţul la care se realizează aceste finanţări este scăzut", spune Adrian Lupşan, directorul general al firmei de brokeraj Intercapital Invest, citat de ZF.ro

"Din păcate finanţarea prin piaţa de capital a fost folosită mult prea puţin. Banca Transilvania este poate singurul model de succes în această privinţă. N-am văzut până acum o companie să spună că vrea să atragă bani de pe piaţa de capital pentru a prelua jucători mai mici şi să crească în dimensiune. Nu există mentalitatea antreprenorială pentru proiecte strategice de acest fel", consideră Lupşan.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta

Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii

Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca

Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii

Rata la credite nu trebuie sa depaseasca 25% din venituri

• Acum, mai mult ca niciodată, clienții se așteaptă la practici responsabile din partea băncilor. Oamenii vor rate corecte, transparență, empatie • Sfătuim clienții să nu se îndatoreze până la limita maximă de 40% detalii

Bancile nu trimit clientilor linkuri si nu le cer date personale

În vremuri nesigure, cu un război la graniță, inflație și dobânzi încă destul de ridicate, băncile trebuie să arate simplitate în comunicare și înțelegere pentru consumatori, se arata intr-un comunicat al CSALB, in care se adauga: Pe de altă detalii

 



 

Ultimele Comentarii