PENSII PRIVATE | Profil

Inghetarea la 2% a contributiilor la pensiile private dezavantajeaza tinerii de azi, viitorii pensionari de maine

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-01-26 08:17

Un tânăr cu salariu mediu ar putea avea mai puţin cu aproximativ 2.000 lei la vârsta pensionării, în cazul în care contribuţia virată către fondurile de pensii private obligatorii va fi îngheţată la 2% în acest an, potrivit unei simulări făcute de ING Fond de Pensii, la solicitarea NewsIn.

"Simularea a fost făcută având în vedere un randament investiţional net anual de 6%, inferior randamentului mediu anualizat realizat în 2008 de fondurile de pensii", a explicat directorul general al ING Fond de Pensii, Emilia Bunea.

Ea a precizat că, în simularea prezentată, s-a ţinut cont de faptul că procentul de 0,5% nu se adaugă în 2009, însă din 2010, contribuţia urmează să revină pe traseul promis, ajungând la 3% din salariul brut.

Calculele ING Fond de Pensii arată că, dacă se ia în calcul un scenariu mai dramatic, în care creşterea promisă prin lege este întârziată cu un an - contribuţie de 2% în 2009 şi de 2,5% în 2010, etc - acelaşi tânar, cu un salariu mediu, ar putea pierde circa 15.000 lei din suma acumulată la pensionare.

Bunea a precizat că aceste simulări pot varia foarte mult, în funcţie de premisele luate în calcul - creşterea salariului mediu, randamentul, durata de contribuţie.

Potrivit legii, începând cu 1 ianuarie a fiecărui an, după implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contribuţie la sistemul pensiilor obligatorii creşte anual cu 0,5%, până ajunge la 6% din venitul brut al salariaţilor, într-un interval de opt ani.

Confederaţia sindicală CNS Cartel Alfa a propus guvernului îngheţarea la 2% din salariul brut, în acest an, a nivelului contribuţiilor virate către fondurile de pensii private obligatorii, pentru susţinerea bugetului public de pensii. Potrivit sindicaliştilor, premierul Emil Boc le-a promis că va analiza propunerea acestora.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Patria Bank a preluat creditele Alior Bank

Patria Bank S.A., în calitate de cesionar, È™i Alior Bank S.A., prin sucursala sa din România, Alior Bank S.A. VarÈ™ovia – Sucursala BucureÈ™ti, în calitate de cedent, anunță că în data de 7 septembrie 2024 a fost finalizată implementarea contractului de cesiune detalii

Garanti BBVA a trimis 500.000 de euro in proiecte de mediu

Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci din România, sărbătoreÈ™te anul acesta 14 ani de parteneriat cu WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), perioadă în care a direcÈ›ionat peste 500.000 de euro pentru susÈ›inerea diverselor proiecte de protecÈ›ie a detalii

Plata in rate prin BT Direct pe iStoma

BT Direct È™i iStoma anunță un parteneriat prin care È™i-au propus să faciliteze accesul populaÈ›iei la servicii medicale, aÈ™a încât clienÈ›ii pot plăti în rate la peste 1.500 de clinici stomatologice din È›ară, conform unui comunicat de presa, in care se detalii

Banca Transilvania a atras 300.000 de noi clienti in acest an

Banca Transilvania a continuat È™i în al doilea trimestru performanÈ›a primelor trei luni ale anului, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: EvoluÈ›ia pozitivă a fost susÈ›inută de creÈ™terea portofoliului de credite È™i creanÈ›e din leasing nete, la nivel consolidat, detalii

 



 

Ultimele Comentarii