GFR se plange ca este tinta unui atac al gruparilor economice si mediatice. Spune ca nu are probleme de bonitate si se afla in discutii avansate cu "institutii financiare din top 5 mondial" pentru finantarea CFR Marfa
Autor: Bancherul.ro
2013-08-05 13:46
Grupul de companii Grampet – GFR, condusa de Gruia Stoica, castigatoarea licitatiei pentru privatizarea CFR Marfa, se plange, intr-un comunicat de presa, ca este ținta unui "atac coordonat din partea unei grupări de interese economice şi mediatice care îşi propune atât decredibilizarea companiei noastre, cat şi deraierea privatizării CFR Marfă, printr‐o campanie agresivă de dezinformare.
"Nu avem probleme de bonitate, ci, din contră, ne aflăm în discuții avansate cu instituții financiare internaționale care se află în top 5 mondial, în vederea finanțării pentru CFR Marfă.
Avem achitate la zi toate impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, iar GFR‐Grampet nu are vreo restricție impusă asupra conturilor", mai precizeaza GFR.
Comunicatul Grampet – GFR:
"Grupul de companii Grampet – GFR salută abordarea constructivă pe care a avut‐o CSAT în legătură cu procesul de privatizare a CFR Marfa şi îşi anunță intenția de a‐şi apăra în instanță reputația comercială împotriva dezinformărilor mediatice
Grupul de companii Grampet – GFR salută abordarea responsabilă pe care reprezentanții tuturor institutiilor statului au manifestat‐o în Consiliul Suprem de Apărare a Țării în legătură cu privatizarea CFR Marfă, de natură a valida procesul de privatizare şi continuarea acestuia în baza unui acord instituțional larg.
Considerăm că abordarea transparentă a acestei teme în cadrul unicului şi celui mai înalt for abilitat să se pronunțe asupra subiectelor naționale strategice înlătura orice suspiciune cu privire la implicarea companiei noastre în această privatizare, clarifică orice rezerve din partea decidenților care ar fi putut rezulta dintr‐o informare greşită sau insuficientă şi ne permite să ne concentrăm pe strategia de preluare şi rentabilizare a operatorului feroviar public, departe de influența nefastă a declarațiilor politice.
Grupul de companii Grampet – GFR a evitat în toată această perioadă să se lase antrenat în dispute politice, îndreptându‐şi toată atenția asupra îndeplinirii obligațiilor sale asumate din poziția de câştigător al licitației şi a vând încredere că instituțiile statului vor găsiînțelepciunea de a clarifica toate aspectele asupra cărora au fost ridicate în această perioadă semne de întrebare.
Din poziția de cel mai mare operator feroviar privat din Europa, cea mai mare companie multinațională 100% românească, GFR – Grampet înțelege să fie un partener pentru toate instituțiile statului, cu care are în comun interesul ca CFR Marfă, o companie strategică pentru statul român şi cetățenii României, care operează infrastructuri critice şi are obligatii
asumate față de NATO, să fie păstrată în mainile unui proprietar român, care să îşi asume o atitudine responsabilă față de aproape 20.000 de angajați, dintre care 9.000 provin din rândurile Grampet/GFR, iar alți 11.000 de la CFR Marfă, care să nu externalizeze profitul în altă țară şi să plătească taxe şi impozite statului român, aşa cum a făcut‐o şi pana acum, fiind o companie cu zero datorii la bugetul de stat, la care a plătit peste 300 milioane euro în ultimii ani în taxe şi impozite.
Din aceleaşi considerente, GFR – Grampet a ales să nu răspundă provocărilor multiplelor atacuri mediatice şi dezinformari lansate de cei care doresc ca privatizarea CFR Marfă să eşueze sau să ajungă în mâinile unor profitori.
Considerăm însă că o continuare a acestor
atacuri ne afectează grav reputația comercială, credibilitatea în fața instituțiilor financiare şi a partenerilor din țară şi din străinătate, unde în aceeaşi perioadă ne continuăm extinderea regională. Aşa ceva nu este tolerat în niciun stat civilizat.
Dacă unele dintre atacurile la care am fost supuşi ar putea fi puse pe seama unor informații incomplete sau eronate, este din ce în mai clar că grupul de companii Grampet – GFR este ținta unui atac coordonat din partea unei grupări de interese economice şi mediatice care îşi propune atât decredibilizarea companiei noastre, cat şi deraierea privatizării CFR Marfă, printr‐o campanie agresivă de dezinformare, prin articole lansate “pe surse”, prin bloguri şi site‐uri obscure, susținută constant de un post de televiziune care încearcă să‐şi acopere propriile probleme financiare.
Avem toată încrederea că instituțiile statului vor trata cu atenție şi seriozitate acest grup de interese care depune eforturi considerabile pentru anularea unei privatizări convenite între statul român şi instituțiile internaționale, acțiune care poate fi citită inclusiv în cheia unui atac la adresa siguranței naționale.
Înțelegem să acționăm în instanță pe cei care orchestrează şi implementează această campanie, ca şi pe oricine propagă astfel de ipoteze fără o temeinică şi etică verificare a faptelor, pentru a nu permite ca o miză economică strategică pentru statul român şi o companie românească ce reprezintă un succes regional să fie atacate doar pentru a servi unor interese meschine.
În acest context, dorim să sa dezmințim și să condamnăm cu vehemență toate insinuările cu privire la aşa‐zise probleme fiscale, penale sau de capacitate financiară cu care s‐ar confrunta GFR‐Grampet sau acționarul principal, d‐l Gruia Stoica.
Precizăm că:
I) Nu avem probleme de bonitate, ci, din contră, ne aflăm în discuții avansate cu instituții financiare internaționale care se află în top 5 mondial, în vederea finanțării pentru CFR Marfă;
II) Avem achitate la zi toate impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, iar GFR‐Grampet nu are vreo restricție impusă asupra conturilor;
III) Acționarul principal Gruia Stoica nu face obiectul niciunui dosar penal aflat în derulare;
IV) Toate afacerile dezvoltate de GFR‐Grampet de‐a lungul a 13 ani de creştere continuă şi solidă au fost şi sunt făcute în deplină transparență şi conform legilor țării, iar peste 90% din contractele noastre se derulează cu operatori private şi nu cu statul român.
Considerăm de asemenea că atât pe parcursul procesului de privatizare, cât şi a discuțiilor ulterioare, inclusiv a celei recente, din CSAT, orice fel de probleme sau riscuri cu care compania noastră s‐ar fi confruntat în mod real ar fi fost aduse la cunoltința instituțiilor abilitate şi nu ar fi permis să ajungem în acest stadiu avansat al procesului, cu atât mai mult având în vedere vâlva mediatică întreținută permanent împotriva noastră.
Ne rezervăm, aşadar, dreptul ca din acest moment să ne apărăm în justiție reputația comercială şi cea personală a acționariatului, împotriva oricăror declarații publice răuvoitoare şi nesusținute cu probe şi argumente irefutabile.
Departamentul de Comunicare şi Relații Publice Grampet Group"
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme
ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii
ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor
Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii
ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi
Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii
Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%
Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii
- Crestere importanta a litigiilor cu bancile solutionate prin CSALB: atentie la fraude!
- Promotie la creditele ipotecare de la CEC Bank
- Clientii OTP Bank pot folosi bancomatele Băncii Transilvania
- Aplicatia CEC Bank are o noua versiune, cu design modificat
- Banca Transilvania (BT) a preluat OTP Bank
- CEC Bank acorda credite in programul “Femeia Antreprenor”
- Patria Bank ia bani de la BEI pentru creditarea firmelor
- CEC Bank a finantat construcția spitalului oncologic din Mureș
- Procredit Bank are probleme cu cardurile si aplicatiile
- Platile online cu BT Pay se fac mai simplu, fara completarea datelor cardului
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii