BANCI | Opinie

FMI: Criza financiara va fi depasita

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-13 15:48

Situaţia dificilă în care se află sistemul financiar internaţional este temporară şi va fi depăşită, iar măsurile convenite trebuie aplicate pentru că altfel vor avea ca efect costuri suplimentare pentru revenirea la normalitate, a declarat luni economistul şef al FMI, Olivier Blanchard.

"Suntem încrezători că soluţiile potrivite vor fi găsite şi puse în aplicare. Suntem de părere că totul poate fi adus la situaţia de dinainte de criză. Dar cu cât vom aştepta mai mult, cu atât ne va costa mai mult", a afirmat Blanchard pentru cotidianul german Handelsblatt, preluat de Reuters.

Pentru restabilirea echilibrului de pe pieţele financiare din întreaga lume, băncile centrale trebuie să asigure fondurile necesare derulării tranzacţiilor, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul instituţiilor de credit care se confruntă cu probleme de lichiditate, unde activele neperformante trebuie să fie preluate de către stat, a afirmat oficialul FMI.

"Am observat în ultimele săptămâni că unele guverne sunt reticente în privinţa intervenţiei lor în economie", a mai spus Blanchard.

Criza financiară la nivel mondial va reduce cu două puncte procentuale creşterea economică în statele mergente, mai notează publicaţia germană.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



BRD isi lichideaza filialele din Romania. Va fi vanduta si banca?

BRD a cedat Bancii Transilvania firma de pensii private, BRD Pensii, iar compania de credite de consum, BRD Finance, este si ea in negocieri de vanzare, ceea ce alimenteaza zvonurile aparute la inceputul anului ca banca franceza are de gand sa-si vanda si banca din Romania. Mai ales ca detalii

De ce permit bancile transferuri catre platforme de criptomonede prin care se fac fraude online?

Bancile nu ar trebui sa transfere clientilor intreaga responsabilitate pentru fraudele online, ci sa-si asume o parte din vina, mai ales daca permit transferuri catre platforme de criptomonede (site-uri, aplicatii. portofele electronice) cunoscute ca fiind fraude sau care sunt detalii

Banca Transilvania implineste 30 de ani

Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creÈ™tem în România È™i de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii

De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?

Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii

 



Profil de Bancher

Toate Profilele

 

Ultimele Comentarii