BANCI | Revista presei

Doi avocati spun ca procesele clientilor impotriva bancilor continua

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-06-11 10:03

"În momentul de faţă avem câştigate 4 procese din 10 contra băncilor. Sunt trei procese câştigate contra BCR. În acest caz, victoria este parţială, întrucât dobânda de referinţă variabilă pare că a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi Curtea de Apel Galaţi (în cazurile Steluţa Vodă şi, respectiv, Toca) a arătat nu numai că dobânda de referinţă variabilă este o clauză abuzivă, dar şi că ea trebuie interpretată ca fiind, de fapt, Euribor sau Robor, în funcţie de moneda de plată. Pe de altă parte, am câştigat un alt proces contra Volksbank. În acest caz, tot ceea ce am cerut, ni s-a acordat", a declarat avocatul Gheorghe Piperea, citat de presa.

"Deocamdată, intenţionăm un proces colectiv doar contra Credit Europe. Ceilalţi clienţi care ne-au contactat nu sunt încă organizaţi.
În plus, mai sunt alte două procese colective în curs de structurare contra Volksbank. "

În cursul acestei luni, avocatul se pregăteşte de procesele contra Raif­feisen Bank, RBS şi Bancpost, pe care crede că le va câştiga, având în vedere similitudinile cu procesele câştigate deja.

Marius Coltuc a declarat, la randu-i: "Dacă am face un top al proceselor câştigate de clienţi în 2012, definitive şi irevocabile, pe primul loc sunt clienţii Volksbank, pe locul al doilea, OTP Bank, pe al treilea - BCR, pe al patrulea - UniCredit, pe al cincilea - Piraeus Bank, iar pe al şaselea - Banca Transilvania.
Dintre toate acestea, cele mai multe hotărâri sunt pronunţate pentru Volksbank, cam 160.
Ca medie, sunt 100 de procese câştigate împotriva fiecărei bănci".

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii