BANCI | Opinie

Deprecierea francului elvetian, veste buna pentru cei cu credite in CHF

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-03-15 22:08

Mişcarea surpriză a Elveţiei de săptămâna aceasta de a deprecia francul elveţian a creat un moment de linişte pentru est-europeni în contextul crizei economice şi ar putea juca un rol în stoparea deteriorării şi mai accentuate a situaţiei, scrie Reuters.

Zlotul şi forintul s-au apreciat vineri cu aproximativ 7% faţă de franc, ceea ce reprezintă o veste bună pentru oamenii care au luat credite în franci elveţieni crezând că monedele lor se vor aprecia pe baza convergenţei la zona euro şi pentru că ratele dobânzilor de pe piaţa internă erau ridicate.

Mişcarea a oprit deprecieri de 40% şi 35% ale zlotului şi, respectiv, forintului faţă de francul elveţian, din august până în prezent, mişcări ce au majorat costurile împrumuturilor pentru sute de mii de clienţi şi au sporit riscul intrării în incapacitate de plată a creditelor.

Statisticile arată că Polonia are credite în valută, cele mai multe în franci elveţieni, în valoare de 135 miliarde zloţi (38,37 miliarde dolari), ceea ce reprezintă circa 10% din produsul intern brut (PIB), iar în cazul Ungariei, acestea reprezintă 20% din PIB.

"Cei care s-au împrumutat în valută se pot bucura, pentru că riscul unor câştiguri susţinute şi semnificative ale francului elveţian în faţa euro a fost îndepărtat, ceea ce este o veste bună", a declarat analistul Zoltan Torok de la subsidiara ungară a Raiffeisen Bank.

În ultimele săptămâni, zlotul, forintul şi leul au recuperat o parte din pierderi, după ce s-au depreciat de la începutul anului, iar coroana cehească s-a apreciat uşor faţă de euro, după un declin de aproape 11%.

Observatorii pieţei spun, însă, că motivaţia principală a evoluţiei pieţelor europene emergente este legată totuşi de o rectificare a fluxurilor de capital, care au determinat o apreciere record a monedelor anul trecut.

Investiţiile de portofoliu şi de alte tipuri din regiune, precum şi extinderea creditării de la băncile străine, au început să se diminueze în ritm foarte alert de la falimentul de anul trecut al băncii de investiţii Lehmann Brothers, iar analiştii spun că tendinţa va continua.

"Vedem în continuare francul elveţian ca pe una dintre monedele ce vor avea de câştigat din condiţiile actuale, în timp ce ultimele săptămâni de apreciere a zlotului şi a altor monede din regiune este o corecţie temporară", a spus Mats Olausson, strateg-şef pentru pieţe emergente la banca suedeză SEB.

"Ieşirile de capital care au dus la deprecierea monedelor de pe pieţele emergente în ultima jumătate de an se manifestă încă şi nu şi-au făcut simţite toate efectele", a adăugat analistul citat.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



Cardurile devin inutile: acum se pot face plati instant gratis din aplicatiile bancare

Cardurile isi pierd treptat utilitatea, odata cu avansul noilor tehnologii pentru plati. Bancile romanesti au inceput sa implementeze platile instant din aplicatiile bancare, prin serviciul RoPay. Platile instant (care se fac in cateva secunde, la orice detalii

Au neglijat bancile securitatea pentru digitalizare?

Explozia fraudelor online poate fi considerata normala in conditiile dezvoltarii pe masura a digitalizarii si serviciilor bancare online. Dar ceea ce-mi da de gandit este usurinta cu care escrocii pot accesa o aplicatie bancara, pot face transferuri catre detalii

BRD isi lichideaza filialele din Romania. Va fi vanduta si banca?

BRD a cedat Bancii Transilvania firma de pensii private, BRD Pensii, iar compania de credite de consum, BRD Finance, este si ea in negocieri de vanzare, ceea ce alimenteaza zvonurile aparute la inceputul anului ca banca franceza are de gand sa-si vanda si banca din Romania. Mai ales ca detalii

De ce permit bancile transferuri catre platforme de criptomonede prin care se fac fraude online?

Bancile nu ar trebui sa transfere clientilor intreaga responsabilitate pentru fraudele online, ci sa-si asume o parte din vina, mai ales daca permit transferuri catre platforme de criptomonede (site-uri, aplicatii. portofele electronice) cunoscute ca fiind fraude sau care sunt detalii

 



 

Ultimele Comentarii