BANCI | Profil

Creste interesul clientilor pentru pietele administrate de Bursa Romana de Marfuri

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-14 11:34

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a finalizat şi adjudecat, în perioada 1 – 31 octombrie 2008, un număr de 200 de tranzacţii, se arata intr-un comunicat al companiei.

Valoarea totală de tranzacţionare, de aproape 137 milioane lei a fost înregistrată pe cele două pieţe administrate - Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor, atât la sediul central cât şi al terminalelor din teritoriu. Diferenţele favorabile de preţ obţinute pentru clienţii bursei s-au cifrat la aproape 5,6 milioane lei.

În această perioadă, cea mai mare valoare de tranzacţionare, de peste 104 milioane lei, a fost înregistrată pe Piaţa licitaţiilor, unde au fost organizate 158 proceduri. Pe această piaţă administrată de BRM au fost atribuite contracte de achiziţii şi vânzări, în urma procedurilor de achiziţii de produse – electrozi, inseriatoare mecanice, prize, cazan încălzire centrală şi servicii - tipărire, cadastru, reparaţii generale, modernizări şi reparaţii clădiri. Beneficiari au fost printre alţii: Spitalul Judeţean de Urgenţe Buzău, C.F.R. Călători, Poşta Română, C.F.R. Marfă, D.G.S.P. Iaşi.

Pe Piaţa la disponibil a BRM, atât la nivel central cât şi prin intermediul celor 33 terminale, au fost organizate 42 tranzacţii, cu o valoare totală de peste 31 milioane lei, printre clienţi numărându-se: DGASPC Suceava, C.F.R. "GEVARO" S.A., Metrorex, C.F.R. CALATORI RTFC Constanta. În urma tranzacţiilor, pe Piaţa la disponibil valoarea diferenţelor favorabile de preţ obţinute pentru clienţii BRM se ridică la aproape 5 milioane lei.

La sediul celor 33 terminale BRM a fost organizat, în perioada vizată, un număr de 158 proceduri, cu o valoare totală de tranzacţionare de aproape 18 milioane lei. Cele mai mari valori de tranzacţionare au fost înregistrate de: BRM Terminal Buzău şi BRM Terminal Timişoara, cu peste 2 milioane lei şi BRM Terminal Craiova cu 1,9 milioane lei.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Patria Bank a preluat creditele Alior Bank

Patria Bank S.A., în calitate de cesionar, È™i Alior Bank S.A., prin sucursala sa din România, Alior Bank S.A. VarÈ™ovia – Sucursala BucureÈ™ti, în calitate de cedent, anunță că în data de 7 septembrie 2024 a fost finalizată implementarea contractului de cesiune detalii

Garanti BBVA a trimis 500.000 de euro in proiecte de mediu

Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci din România, sărbătoreÈ™te anul acesta 14 ani de parteneriat cu WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), perioadă în care a direcÈ›ionat peste 500.000 de euro pentru susÈ›inerea diverselor proiecte de protecÈ›ie a detalii

Plata in rate prin BT Direct pe iStoma

BT Direct È™i iStoma anunță un parteneriat prin care È™i-au propus să faciliteze accesul populaÈ›iei la servicii medicale, aÈ™a încât clienÈ›ii pot plăti în rate la peste 1.500 de clinici stomatologice din È›ară, conform unui comunicat de presa, in care se detalii

Banca Transilvania a atras 300.000 de noi clienti in acest an

Banca Transilvania a continuat È™i în al doilea trimestru performanÈ›a primelor trei luni ale anului, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: EvoluÈ›ia pozitivă a fost susÈ›inută de creÈ™terea portofoliului de credite È™i creanÈ›e din leasing nete, la nivel consolidat, detalii

 



 

Ultimele Comentarii