ASIGURARI | Opinie

Constantin Buzoianu, CSA: Despagubirile pentru politele RCA, mai mari decat valoarea asigurarilor

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-13 07:47

Ritmul de creştere a despăgubirilor la poliţele RCA se situează peste cel al subscrierilor pe acest segment de piaţă, evoluţie ce arată că tarifele practicate nu acoperă obligaţiile asumate de asigurători faţă de clienţi, a declarat, miercuri, vicepreşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

"Prin neacoperirea obligaţiilor asumate de asigurători se înţelege plata despăgubirilor, constituirea rezervelor tehnice şi acoperirea cheltuielilor de achiziţie şi administrare", a spus Buzoianu, prezent la un seminar de profil organizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

El a afirmat că, potrivit datelor CSA, în primele nouă luni ale acestui an, valoarea daunelor pe segmentul poliţelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie a crescut cu 50%, iar indemnizaţia medie cu 21%, la 3.539 lei.

Totodată, prima medie plătită de un asigurat RCA a urcat de la 260 lei, în primele nouă luni ale anului 2007, la 290 lei.

Buzoioanu a mai spus că primele subscrise pe segmentul RCA au avansat cu 18%, iar pentru poliţele auto facultative CASCO cu 42,3%, fără a preciza şi valorile absolute.

Numărul asigurătorilor autorizaţi să practice RCA se ridică la 16.

Vicepreşedintele CSA a afirmat că gradul de acoperire prin poliţe RCA a parcului auto naţional se situează în jurul valorii de 85%, nivel similar celui consemnat în 2007.

Potrivit datelor CSA, numărul poliţelor RCA înscrise în baza de date de specialitate CEDAM se ridica la 3.447.208 de contracte la finele lunii septembrie, în creştere cu 3,5% faţă de nivelul consemnat în urmă cu 12 luni.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



BRD isi lichideaza filialele din Romania. Va fi vanduta si banca?

BRD a cedat Bancii Transilvania firma de pensii private, BRD Pensii, iar compania de credite de consum, BRD Finance, este si ea in negocieri de vanzare, ceea ce alimenteaza zvonurile aparute la inceputul anului ca banca franceza are de gand sa-si vanda si banca din Romania. Mai ales ca detalii

De ce permit bancile transferuri catre platforme de criptomonede prin care se fac fraude online?

Bancile nu ar trebui sa transfere clientilor intreaga responsabilitate pentru fraudele online, ci sa-si asume o parte din vina, mai ales daca permit transferuri catre platforme de criptomonede (site-uri, aplicatii. portofele electronice) cunoscute ca fiind fraude sau care sunt detalii

Banca Transilvania implineste 30 de ani

Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creÈ™tem în România È™i de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii

De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?

Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii

 



 

Ultimele Comentarii