BANCI | Ultima Ora

CE a rugat autoritatile romane sa explice OUG 50/2010

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-10-06 20:27

Comisia Europeană roagă autorităţile române să prezinte clarificări după ce a primit mai multe plângeri privind transpunerea prevederilor Directivei 84/2008 în legislaţia naţională prin OUG 50/2010, care obligă băncile să aplice principiile de transparenţă şi pentru contractele în derulare.

"Comisia a primit mai multe plângeri conform cărora statul român a transpus în mod necorespunzător prevederile Directivei 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului. De asemenea, s-a constat că presa naţională publică articole pe această temă", se arată în scrisoarea transmisă în 30 septembrie de Direcţia Generală de Sănătate şi Consumatori din cadrul CE şi semnată de directorul general, Paola Testori Coggi.

Scrisoarea transmisă reprezentantului permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, menţionează că transpunerea Directivei 48/2008 s-a asigurat prin OUG 50/2010, care la articolul 95 stabileşte că "pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ... să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

"Serviciile noastre consideră că articolul 95 din ordonanţa menţionată nu este în conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Directivă 2008/48/CE, care prevede că : «Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naţionale de punere în aplicare»", se arată în scrisoarea de la CE.

Comisia roagă autorităţile române să-şi expună punctul de vedere cu privire la conformitatea articolului 95 din OUG 50/2010 cu articolul 30 alineatul (1) din Directiva 48/2008.

"V-aş fi recunoscătoare dacă autorităţile române ne-ar transmite observaţiile pe care doresc să le facă şi explicaţiile lor în termen de o lună de la trimiterea prezentei scrisori. Vă mulţumesc anticipat pentru amabilitatea de a colabora în această chestiune", încheie scrisoare directorul Testori Coggi.

Documentul arată că la nivelul Comisiei s-au primit informaţii potrivit cărora există proceduri judiciare pendinte (în curs de soluţionare) în instanţele româneşti cu privire la legalitatea anumitor comisioane percepute de băncile naţionale atunci când acordă credite pentru consumatori.

"Rugăm autorităţile române să furnizeze informaţii suplimentare referitoare la această problemă", se precizează în scrisoare.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii