BURSA | Ultima Ora

Bursele europene, in scadere puternica din cauza crizei economice

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-12-02 08:38

Titlurile marilor companii listate la bursele europene s-au ieftinit luni, n frunte cu acţiunile băncilor, deoarece temerile legate de prelungirea crizei economice mondiale şi de reducerea cererii de petrol şi metale au sporit pesimismul investitorilor, relatează Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor acţiuni europene a nchis şedinţa n scădere cu 6,3%, la 808,13 puncte, după ce săptămna trecută urcase cu 13%. Indicele a cobort cu 46% de la nceputul anului, după cinci ani de creştere.

Cotaţia titlurilor bancare a fost cea mai grav afectată, acţiunile Standard Chartered Bank pierznd 14,7%, iar cele ale băncii elveţiene UBS - 12%. Companiile din sectorul materiilor prime au suferit de asemenea corecţii, ca urmare a ieftinirii petrolului cu 8% şi a aluminiului cu 2,8%, n contextul ngrijorării pentru situaţia economică mondială.

"Perspectiva pe termen scurt arată o perioadă foarte dificilă, date fiind estimările privind ncetinirea creşterii economice, reducerea profiturilor şi deteriorarea pieţei muncii", a spus strategul Henk Potts, de la divizia de brokeraj a grupului financiar Barclays.

Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a arătat că, n 2009, creşterea economică mondială se va tempera la 1%, de la 2,5% anul acesta, ca urmare a efectelor crizei financiare, nsă economia mondială ar putea chiar să se comprime, dacă pachetele de stimulente se dovedesc a fi prea mici şi alocate prea trziu.

Titlurile companiilor din sectorul minier s-au depreciat, ca urmare a ieftinirii petrolului. Astfel, acţiunile BHP Billiton, Anglo American, Vedanta Resources, Lonmin, Kazakhmys, Xstrata, Antofagasta şi Rio Tinto au nregistrat deprecieri cuprinse ntre 7% şi 18%.

Acţiunile companiilor energetice s-au ieftinit la rndul lor. Astfel, titlurile BP, Royal Dutch Shell, ca şi ale BG Group şi Tullow Oil au avut ieftiniri cuprinse ntre 5,8% şi 8,6%.

Pe marile pieţe europene, indicele Footsie-100 al bursei din Londra a nchis şedinţa n scădere cu 5,19%, la 4.065,49 puncte, indicele Dax al celor 30 de acţiuni-vedetă ale pieţei germane de capital de la Frankfurt a pierdut 5,88% la 4.394,79 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei pariziene a cobort cu 5,60%, la 3.079,98 puncte, potrivit AFP.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii