BANCI | Ultima Ora

BCR, Volksbank si Banca Romaneasca, amendate de Protectia Consumatorilor Cluj

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-10-18 19:40

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj a amendat trei sucursale bancare cu suma totală de 190.000 de lei pentru practicarea unor comisioane ilegale de risc, după ce instituţia a primit peste 300 de reclamaţii.

Potrivit şefului CJPC Cluj, Mircea Radu, amenzile au fost date după ce la comisariat s-au înregistrat peste 300 de reclamaţii din partea clujenilor privind nereguli la aplicarea Ordonanţei nr. 50/ 2010.

"Am aplicat o amendă 100.000 de lei băncii Volksbank, 70.000 de lei - BCR şi 20.000 - Băncii Româneşti pentru practicarea unui comision de risc a cărui valoare ajunge, în unele cazuri, să fie egală cu cea a dobânzii. Am primit peste 300 de reclamaţii din partea unor clienţi ai băncilor, iar în urma verificărilor au fost constatate grave nereguli privind aplicarea Ordonanţei nr. 50/ 2010. Băncile au primit termen până la sfârşitul lunii să îşi reglementeze situaţia, în caz contrar urmând să propunem ANPC suspendarea autorizaţiei pe perioadă determinată", a spus Mircea Radu, citat de Adevarul.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii