BANCI | Ultima Ora

Bancile au acordat doar 15 credite pentru IMM-uri prin programul Kogalniceanu. Ministerul cere bancilor "sa depuna eforturi sustinute"

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-11-14 16:16

Joi, 10 noiembrie 2011, începând cu ora 10:00, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a organizat la sediul său din Strada Poteraşi, nr. 11, Sector 4, Bucureşti, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii instituţiilor bancare partenere în Programul Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri, pentru analiza stadiului implementării acestuia, de la lansare, până în momentul de faţă, anunta institutia intr-un comunicat de presa.

La întâlnire au participat, pe lângă reprezentanţii Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (A.I.P.P.I.M.M.), instituţia iniţiatoare a programului, reprezentanţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.) şi reprezentanţii desemnaţi de către cele 10 instituţii bancare: Alpha Bank, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, BRD Groupe Societe Generale , CEC Bank , Garanti Bank, OTP Bank, Pro Credit Bank, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank.

Şedinţa a fost prezidată de către domnul Cristian Haiduc, Preşedinte A.I.P.P.I.M.M. şi a avut ca principal scop, analiza problemelor cu care se confruntă atât IMM-urile aplicante cât şi instituţiile finanţatoare, în procesul de evaluare şi acordare a creditelor, în cadrul Programului1 precum şi identificarea soluțiilor de depășire a acestora.

Principala problemă în implementarea Programului, adusă în discuţie de Domnul Preşedinte, o constituie timpul îndelungat de evaluare a dosarelor, la bancă.

La chestiunea invocată răspunsul băncilor a fost că durata mare de procesare a dosarelor se datorează faptului că beneficiarii nu se prezintă la bancă în timp util (5 zile lucrătoare) de la primirea notificării privind acordul de principiu pentru subvenţionarea dobânzii, transmisă de către A.I.P.P.I.M.M, sau se prezintă cu documentaţia incompletă, precizând că în mod normal, evaluarea ar dura 2 săptămâni, din momentul primirii dosarelor complete.

În același context, reprezentanţii F.N.G.C.I.M.M. au menţionat că analiza unui dosar la Fondul de Garantare, în cazul în care acesta este complet, nu durează mai mult de câteva ore.

Domnul Președinte a solicitat băncilor să micșoreze timpul de soluționare a dosarelor și a cerut fiecarei bănci partenere, o situaţie a dosarelor pe care le au în lucru în acest moment.

Astfel, solicitarea se referă la cele 2900 de IMM-uri aplicante, din care Agenția a analizat până în acest moment 2000 din punct de vedere administrativ şi al eligibilității și pe care le-a înaintat băncilor. Doar 15 credite au fost aprobate, până în momentul actual. Ca urmare se impun eforturi susținute din partea băncilor, pentru soluționarea cu celeritate a aplicațiilor IMM-urilor.

De asemenea, Domnul Preşedinte a menţionat că bugetul alocat Programului, pentru anul 2011 nu a fost consumat, recomandând instituţiilor partenere să introducă atât pe website-urile lor cât și în publicațiile de profil, o secţiune dedicată exclusiv programului pentru o mai buna promovare a acestuia.

Dumnealui consideră necesar un astfel de demers, în sensul unei mai bune informări a solicitanţilor.

În încheiere, domnul Cristian Haiduc a asigurat partenerii Programului, că Agenţia pe care o coordonează, va oferi tot sprijinul, instituţiilor bancare, pentru eficientizarea procesului de evaluare, propunând ca următoarea întâlnire de lucru pe tema Programului Mihail Kogalniceanu pentru IMM sa aibă loc la începutul lunii decembrie a.c.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii