BANCI | Ultima Ora

Banci din Cluj, pasibile de amenzi pentru nerespectarea OUG 50

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-09-27 14:19

Mai multe sucursale ale unor bănci din municipiul Cluj-Napoca ar putea fi amendate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, care a depistat nereguli în ceea ce priveşte actele adiţionale la contractele de credit, unii clienţii fiind notificaţi prin sms.

Directorul CJPC Cluj, Mircea Radu, a declarat luni corespondentului MEDIAFAX că în această săptămână au fost invitaţi la sediul comisariatului reprezentanţii a 22 de bănci, după ce inspectorii instituţiei au descoperit în urma unor controale numeroase nereguli în ceea ce priveşte actele adiţionale.

"Am chemat, în această săptămână, la CJPC Cluj reprezentanţii a 22 de bănci după ce am efectuat un control şi am luat toate modelele de acte adiţionale la contractele de credit. Au fost descoperite numeroase nereguli şi, cu siguranţă, vom aplica amenzi. Au fost bănci care şi-au notificat clienţii prin SMS, în loc să negocieze direct cu ei, ceea ce contravine legii, sau care au transformat comisionul de risc într-unul de administrare", a spus Radu.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii