FONDURI DE INVESTITII | Analiza

Activele fondurilor deschise de investitii au crescut cu 13,1% in mai

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-06-10 11:56

Activele nete ale fondurilor deschise de investiţii au sporit cu 13,1% în luna mai, la un nou nivel istoric de 1,493 miliarde lei, în condiţiile în care fondurile monetare au atras în ultima lună 161,3 milioane lei, arată datele transmise marţi de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România.

Astfel, activele fondurilor monetare totalizau 838 milioane lei la sfârşitul lunii mai, cu 26% peste nivelul afişat în aprilie. Creşterea activelor fondurilor monetare vine în contextul în care subscrierile făcute luna trecută pe această secţiune au însumat 161,3 milioane lei, ceea ce reprezintă cea mai mare parte a subscrierilor făcute pe sectorul fondurilor deschise.

De asemenea, fondurile monetare au adus cel mai mare aport, de 56%, la totalul activelor fondurilor deschise.

Activele fondurilor de acţiuni au avut o evoluţie uşor ascendentă în luna mai, cu o creştere de 2,8%, până la 104 milioane lei, în timp ce activele fondurilor cu plasamente diversificate au coborât cu 4%, la nivelul de 228 milioane lei.

De asemenea, fondurile cu plasamente în instrumente cu venit fix au înregistrat o creştere a activelor cu 2,9% în mai, până la 249 milioane lei.

Numărul de investitori în fondurile deschise a crescut cu circa 14% în mai, la nivelul de 114.027.

În ceea ce priveşte fondurile închise de investiţii (AOPC), activele totale au scăzut cu 1% în a cincea lună a acestui an, la 99 milioane lei, nivel cu 24% mai mare decât cel de la finalul anului trecut.

Erste Asset Management se menţine în top, cu cea mai mare cotă de piaţă

În clasamentul administratorilor de fonduri deschise de investiţii, Erste Asset Management (fost BCR Asset Management) s-a menţinut detaşat în pe primul loc şi în mai, cu active în administrare de 596,7 milioane lei, fiind urmat de Raiffeisen Asset Management, cu active de 248,9 milioane lei şi 16,7% din piaţă.

BRD Asset Management s-a situat pe a treia poziţie în mai, cu active totale gestionate de 201,4 milioane lei şi o cotă de piaţă de 13,5%, iar activele administrate de OTP Asset Management au ajuns la 101,7 milioane lei, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 6,8%.

Administratorul de fonduri BT Asset Management s-a clasat pe locul cinci, cu active de 77,3 milioane lei şi o cotă de piaţă de 5,2%.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculaÈ›i pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituÈ›iile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii