ECONOMIE | Stiri economice

„Inflația industrială” - trecută de 70% la intern, prețuri triplate la producția și furnizarea de resurse energetice

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2022-10-05 15:14

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI – „inflația industrială”) a crescut în august 2022 cu 1,85% față de luna anterioară și a urcat la cea mai ridicată valoare din ultimele 12 luni, respectiv 52,99%.

Datele INS arată o creștere lunară de 3,35% pe canalul pieței interne, unde s-a depășit pragul anual de 70%, în contrast cu reducerea de -1,62% pe filieră externă. 

Astfel, ecartul între evoluția anuală a prețurilor de profil la intern (+70,82%) și a celor de pe piața externă (+22%) s-a expandat la aproape 50 de puncte procentuale. Tendința de majorare la extern de la începutul anului curent s-a inversat vizibil, în timp ce valoarea la intern a depășit recordul atins la finele primului trimestru al anului curent.

Explicația se regăsește aproape integral la indicele de creștere a prețurilor în sectorul energetic, situat la valoarea de +4,40% lunar, ceea ce a condus la o expandare de peste două ori și jumătate mai mare în termeni anuali (258,13%). S-au consemnat valori mult mai reduse la bunurile de uz curent (+0,93% lunar și +17,50% anual), bunuri de capital (+0,69%, respectiv +11,08%) și bunurile de folosință îndelungată (+0,41% lunar și +17,92% anual). Bunurile intermediare s-au ieftinit în august (-0,85%, dar +24,60% față de aceeași lună a anului anterior).

Datele arată că, pe fondul puseului creșterii prețurilor la energie, în pofida eforturilor de eficientizare, sectorul industrial achită facturi substanțiale. Costurile de producție s-au majorat semnificativ, cu subansamblele marginal mai accesibile dar peste produsele finite. Ceea ce afectează rezultatele din acest sector, situate sub nivelul din urmă cu cinci ani.

Pe ramuri industriale, se pot observa creșteri excepționale față de aceeași lună a anului trecut la furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+201%, ADICĂ TRIPLARE, după un avans lunar de +10,33%) extracția petrolului brut (+148,64%), extracția cărbunelui (+92,58%) și produse obținute din prelucrarea țițeiului (+72,21%, chiar și după cea mai mare diminuare din august, -14,69%).

Le urmează, cu ritmuri ridicate, fabricarea substanțelor și produselor chimice (+44,82%), hârtia și produsele din hârtie (+33,82%), fabricarea produselor din tutun (+29,98%), fabricarea altor produse din minerale nemetalice (+27,83%), industria alimentară (+29,03%), prelucrarea lemnului (+27,51%), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (+18,57%) și industria metalurgică (+18,07%, după o scădere semnificativă pe august, -4,70%).

La polul opus s-au situat fabricarea produselor farmaceutice (+4,40%), tipărirea și reproducerea înregistrărilor (+6,26%), articolele de îmbrăcăminte (+6,34%), de pielărie și marochinărie (+7,83%), fabricarea articolelor textile (+8,44%), repararea și întreținerea echipamentelor (+9,74%) și fabricarea autovehiculelor de transport rutier (+9,86%).

În continuare, evitarea recesiunii va rămâne dependentă de facturile extrem de mari la energie, mai ales că, la intern, prețurile industriale au stabilit valori record.

Transmiterea scumpirilor spre coșul de consum al populației va continua în lunile următoare, pe lanțul de comercializare, cu afectarea puterii de cumpărare.

Taguri: Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  inflatia  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului

Exporturile României au fost în iulie 2024 de 8,32 miliarde euro (+8,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au ajuns la valoarea-record de 11,27 miliarde euro (+13,4%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, detalii

Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele șapte luni ale anului a fost de 71 miliarde de lei (-4,02% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate

România s-a situat în anul 2023 pe ultimul loc între statele membre UE (și) la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare (R&D), potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un cuantum de doar 21,2 €/loc., am fost devansați net detalii

România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE

România a înregistrat anul trecut cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o medie de doar 32,2 ani, ne-am poziționat sub Italia (32,8 ani), Croația (34 ani), Grecia (34,2 ani) și detalii

 



 

Ultimele Comentarii